Ciolacu, despre creșterea pensiilor din ianuarie 2023: „Pensiile se vor mări. Este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10%”
Ciolacu, despre creșterea pensiilor din ianuarie 2023. Președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, la România TV, că din 1 ianuarie pensiile se vor majora așa cu a discutat și cu premierul Nicolae Ciucă, însă nu a putut preciza exact cu cât. De asemenea, el spune că este „inuman” ca majorarea pensiilor să nu fie de cel puțin 10%.
”Nu ştiu ce deranj a fost că am venit cu anumite soluţii la început de sesiune parlamentară, cu o viziune pe anul viitor, pe urmă să urmeze să fie discutate şi normal, să fie sustenabil. Am zis: dom-le haideţi să venim din noiembrie – ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să o dezbatem, cea mai importantă lege care este votată în Parlament”, a declarat Marcel Ciolacu.
Șeful social-democraților spune că în urma previziunilor legate de creșterea economică, pensiile se vor putea majora din ianuarie 2023 cu cel puțin 10%.
Pensiile se vor majora din 2023
„Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar, repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, a declarat Marcel Ciolacu
Ciolacu, despre creșterea pensiilor din ianuarie 2023. Noi vorbim acum de două lucruri distincte: de o mărire şi de o respectare a legii, că trebuie să respecţi legile în România. Când măreşti, măreşti la fel şi cel care are 1.500 de lei şi cel care are 20.000 de lei. Trebuie să creezi o echitate socială. În acel moment, intervii pe categorii, exact cum am făcut în Sprijin pentru România şi în primul pachet social când am intrat la guvernare. E normal să ai abordări diferite”, a afirmat Ciolacu.
Liderul PSD dă asigurări că pensiile se vor majora de la 1 ianuarie și are promisiunea premierului că acest lucru se va întâmpla.
„Trebuie să venim cu un pachet întreg şi acest pachet eu vreau să-l discutăm în coaliţie, cu perspectiva de la 1 ianuarie. Pensiile se vor mări, e o decizie luată deja şi de către mine şi de către primul ministru, se vor mări”, a susţinut liderul social-democrat”, a spus el.